Descoperire în premieră despre galaxia noastră

Galaxia noastră este înconjurată de o „aură” care are o temperatură mult mai mare decât credeau cercetătorii. Mai mult, aceeași structură protectoare ar putea înconjura și alte galaxii.

Descoperire în premieră despre galaxia noastră

 Oamenii de știință cunoșteau deja faptul că această aureolă alcătuită din praf, gaz și materie neagră înconjoară galaxia noastră, dar acum au ajuns la concluzia că temperaturile foarte ridicate regăsite în anumite puncte sunt, de fapt, o constantă care descrie condițiile generale din această structură cosmică. Și nu doar în raport cu Calea Lactee, dar și cu alte galaxii.

„Nu putem susține definitiv că temperaturile ridicate sunt generalizate, dar acum știm că ele nu sunt izolate, iar asta este palpitant”, a declarat Smita Mathur, profesor de astronomie la Ohio State University.

Noile descoperiri i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă aceste halouri, dar și felul în care ele s-au format. Practic, bula marchează granița dintre galaxia noastră și întinderea vastă a Universului și ar putea oferi indicii referitoare la modul în care se schimbă și evoluează galaxiile.

„Aprofundarea acestor informații ne-ar putea ajuta să înțelegem din ce în ce mai multe lucruri despre felul în care galaxiile sunt interconectate cu restul Universului, despre cum s-au format ele și despre originea elementelor care le constituie”, a mai spus Mathur.

Oamenii de știință au mai explicat că, până acum, nu au reușit să determine exact dacă descoperirile legate de temperaturi sunt constante pe suprafața întregii galaxii sau dacă vorbim despre zone izolate. În cadrul celui mai nou studiu, aceștia au utilizat un telescop cu raze X numit Suzaku, ce a colectat date din curprinsul Căii Lactee, în patru direcții diferite. Acestea nu doar că au confirmat descoperirile anterioare, ci au adus noi informații referitoare la faptul că și alte părți ale haloului ar putea fi fierbinți.

Comunitatea științifică a analizat și date colectate dintr-o altă galaxie cunoscută drept NGC 3221, aflată la 200 de milioane de ani lumină distanță, dar similară Căii Lactee din punctul de vedere al formei și dimensiunii, iar acestea au arătat că „aura” care o înconjoară este cam la fel de fierbinte precum a noastră.